By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://az-imobiliare.ro/
România are nevoie de o nouă legislaţie în domeniul imobiliar, în sprijinul cumpărătorilor de locuinţe
Trăim într-o societate în care piața imobiliară a ajuns să fie una dintre cele mai marcate de neîncrederea cumpărătorilor, în urma a foarte numeroase cazuri de cumpărători înșelați cu promisiuni și planuri frumos desenate. Din păcate, această situație îi defavorizează pe acei dezvoltatori care chiar construiesc corect și livrează pe piață locuințe sigure și confortabile.
Câţi dintre dezvoltatorii imobiliari furnizează acte privind calitatea construcţiei, acte ce pot fi verificate de către specialişti?
Într-o piață fără reguli nu știm care sunt ansamblurile rezidențiale construite corect și unde nu vom avea surprize neplăcute după ce ne mutăm în noua locuință. Dezvoltatorii în care am putea avea încredere se pierd în marea masă a celor ce vor câștiguri foarte mari, pe termen scurt și care nu mai au vreo responsabilitate față de client după ce și-au încasat banii. De cele mai multe ori, cumpărătorului, care constată că a fost înşelat sau păcălit nu îi mai rămâne decât să dea în judecată o persoană fizică sau o societate cu acționari înregistrați în paradisuri fiscale. Dacă mai are bani pentru un astfel de demers.
Domnul Paul Dumbrăvanu, avocat specializat în tranzacţii imobiliare ne-a spus că în prezent se fac demersuri pentru ca ţara noastră să aibă o legislaţie corectă. "Proiectul se află în dezbaterea Senatului, ulterior va aunge în Camera Deputaţilor, iar în noiembrie sperăm că va fi aprobat. Prin aprobarea proiectului ne-am alia cu lumea civilizată, fiindcă toate ţările din Uniunea Europeană au acest proiect aprobat. Actualul cadru legislativ trebuie schimbat şi în România pentru că duce la creșterea numărului reclamațiilor românilor care se simt înșelați, dar și a situațiilor în care viața proprietarilor este în pericol în propria casă", ne-a declarat domnul Paul Dumbrăvanu.
Când cumpărăm o locuință o facem pe o piață nereglementată !
Când cumpărăm o mașină de spălat, legea ne protejează și primim un certificat de garanție. Dar, când cumpărăm o locuință, pentru care plătim credit și zeci de ani, de cele mai multe ori semnăm un contract cu un dezvoltator persoană fizică sau cu o societate ai cărei acționari sunt înregistrați în paradisuri fiscale. Pentru "garanția" prevăzută eventual într-o clauză din contract trebuie să ne judecăm în instanță cu dezvoltatorul, dacă îl mai găsim.
Atunci când cumpărăm un autoturism, pentru ca să putem circula cu el pe drumurile publice, acesta trebuie verificat de Registrul Auto Român (R.A.R) organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.
Când cumpărăm o locuință o facem pe o piață nereglementată, însă "viitoarea lege trebuie să rezolve problemele din domeniul imobiliar prin introducerea medierii între cumpărători și dezvoltatori. Astfel, prin acțiuni de mediere, dezvoltatorii vor fi îndrumați cu ajutorul noii legislații să ofere locuințe sigure, confortabile și autorizate - așa cum promit în anunțuri - cumpărătorilor. În plus dezvoltatorul trebuie să ofere cumpărătorului informații precise și demne de încredere cu privire la Garanția Locuinței și aspectele cuprinse în conținutul acesteia. Cumpărătorul trebuie să dețină o copie a cuprinsului garanției", a mai spus domnul Dumbravanu.
Statele dezvoltate din Uniunea Europeană au adoptat în ultimele decenii legi speciale pentru piața imobiliară
Pentru a apăra consumatorii de păcăleli, înșelătorii, escrocherii etc, statele dezvoltate din Uniunea Europeană au adoptat în ultimele decenii legi speciale pentru piața imobiliară. De exemplu, în Belgia este Legea Breyne, iar în Franța este "Code de la Construction et de l'Habitation" (Codul construcțiilor și al locuințelor).
Polonia, de asemenea are o legislație specială din anul 2014 care protejează drepturile cumpărătorilor de case noi și impune condiții dezvoltatorilor.
Și în statele mari din afara UE, cum ar fi Statele Unite, Canada, Australia și chiar și în Rusia există o legislație specială.