By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://az-imobiliare.ro/

Florin Mariș, Estoria City: Vor scădea prețurile locuinţelor. Dar va fi de durată

Florin-Maris

 Dacă până acum domeniul imobiliar reacționa, în mod tradițional, cu un decalaj de aproximativ șase luni față de restul economiei în situații de criză, de data aceasta a reacționat mult mai rapid, din cauza extinderii, a adâncimii și a lipsei de predictibilitate.

Cererea şi oferta sunt la un nivel echilibrat, iar preţurile au fost ţinute sub control și cel mai probabil vor fi ținute în continuare, mai ales în cazul locuințelor noi aflate în construcție, fiind departe de nivelul astronomic atins în prima parte a anului 2008.

Proiectele imobiliare aflate în derulare vor fi vândute la prețurile actuale, iar pentru viitoarele proiecte, prețurile vor fi restabilite

Florin Mariș, proprietarul firmei Hexagon din Cluj Napoca și Managing Partner-ul firmei Estoria City, București este de părere că piața imobiliară va scădea în următoarea perioadă de timp, iar prețurile locuințelor vor fi restabilite, dar menționează pentru InvestingInProperty.ro faptul că proiectele aflate în derulare vor fi vândute la aceleași prețuri. "Mă îndoiesc că vor scădea prețurile locuințelor aflate în curs de construcție. Costurile de construcție sunt mari și nu acceptă nimeni să scadă prețul în așa fel încât profitul să fie minim. De aceea, părerea mea este că proiectele imobiliare aflate în derulare vor fi vândute la prețurile actuale, iar pentru viitoarele proiecte, prețurile vor fi restabilite".

Domnul Florin Mariș, împreunpă cu Raul Ciurtin, fondatorul Albalact și Călin Dobra vor dezvolta un amplu ansamblu imobiliar, în zona Pallady, pe un teren de circa 14 hectare.

Proiectul Estoria City va cuprinde spații comerciale, blocuri cu locuințe colective, clădiri de birouri, precum și o clădire aparthotel și o grădiniță. "Vom construi un mic oraș, ce va cuprinde birouri, spații comerciale și locuințe. În această lună vom deschide un magazin Kaufland, Lidl și Leroy Merlin, iar ulterior vom demara lucrările de construire pentru primele 300 apartamente și pentru o clădire de birouri", subliniază Florin Mariș, managing partner al Estoria City.

Proiectul prevede realizarea a 1.200 de apartamente, a circa 50.000 mp de spații de birouri, peste 40.000 mp de spaţii comerciale, 3.000 mp de locuri de parcare și 25.000 mp spații verzi.

Nici un dezvoltator nu mai are curajul să înceapă un proiect în situația de față, acesta fiind unul dintre aspectele care va dicta noul preț al apartementelor

Domnul Mariş consideră că în prezent subantreprenorii sunt speriați pentru că nici un dezvoltator nu mai are curajul să înceapă un proiect în situația de față, acesta fiind unul dintre aspectele care va dicta noul preț al apartementelor. "Se va întâmpla în felul următor: scade cererea, nu mai încep proiectele, scade manopera, scad prețurile materialelor şi automat vor scădea prețurile locuinţelor. Dar va fi de durată".

La sfârșitul anului 2019, Raul Ciurtin şi Florin Mariş au vândut cu peste 30 milioane de euro trei proiecte de birouri din Cluj cu chiriaşi precum Porsche Engineering, Metro Systems sau Bosch.

De ce să investești în locuințele de la malul mări...
Shimon Galon: “Piaţa imobiliară s-a schimbat. Case...

Related Posts

 

Comentarii

Nu exista comentarii. Fii primul care adauga un comentariu
Deja inregistrat? Autentifica-te aici
Guest
Sâmbătă, 26 Septembrie 2020