By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://az-imobiliare.ro/
2021, un an record pentru tranzacții cu apartamente în ultimii 5 ani. Dezvoltările rezidențiale se îndreaptă spre noi maxime
Piața tranzacțiilor cu apartamente a înregistrat anul trecut cea mai ridicată valoare din 2016 până în prezent, fiind unul din cei mai activi ani înregistrați vreodată, atât din punct de vedere al vânzărilor, cât și al livrărilor. Capitala a rămas în frunte, numărul locuințelor vândute anul trecut reprezentând 30% din cele 183.000 apartamente tranzacționate la nivel național, procent cu aproape 50% mai mare comparativ cu 2020, arată datele Colliers. Cele mai multe tranzacții din București s-au încheiat în luna decembrie, când aproximativ 5.800 de apartamente au fost vândute. De asemenea, anul trecut au fost livrate circa 20.000 de locuințe în Bucuresti și zona metropolitană.
"Cererea de pe piața rezidențială a fost impulsionată pozitiv de către creditare, atât prin dobânzile scăzute, cât și prin accesibilitatea creditului și programele de susținere a creditului ipotecar, precum Noua Casă. Totuși, începând cu ultimul trimestru al anului, asistăm la o întărire a politicii monetare care ar putea să încetinească din viteza de creștere a creditului. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2022, cota redusă de TVA 5% se aplică și locuințelor cu valori de până la 140.000 de euro, lucru ce va stimula tranzacțiile cu apartamente de 3 camere, cu suprafete mai mari, cu grădina și nu numai, atât de căutate de cumpărători în urma pandemiei", explică Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.
Și perspectivele pentru 2022 sunt bune, consultanții Colliers anticipând continuarea dinamicii pozitive care a reînceput în 2020, atât din punct de vedere al tranzacțiilor, cât și al livrărilor de locuințe. Totuși, prețul locuințelor noi ar putea crește, pe măsură ce noile proiecte înglobează creșterea prețurilor materialelor de construcție din ultimul an și jumătate. "Râmâne de văzut până unde vor merge dobânzile în încercarea de a domoli inflația, care a ajuns la 8% la începutul anului, și care va fi impactul acestei tendințe în numărul de credite ipotecare acordate. Din fericire pentru cumpărători, numărul de locuințe aflate în construcție crește, după recordul înregistrat de autorizațiile de construcție pe parcursul lui 2021. Peste 21.000 de unități se află acum în construcție în București și în împrejurimi, circa 7.000 unități în Iasi și peste 5.000 în Cluj Napoca. În lipsa materializării unor factori de risc macroeconomic în 2022, ne așteptăm ca piața să atinga un nou record de tranzacții și livrări în acest an", subliniază Gabriel Blăniță. Lucrul de oriunde și preferința pentru grădini și spații verzi au accelerat tendința de migrare a populației dinspre centrul urban înspre zona metropolitană, iar acest trend se va accentua și mai tare în următoarea perioadă, spun consultanții Colliers. Dacă până anul trecut, pentru fiecare locuință construită în București, alte 2 locuințe erau construite în zona metropolitană, în următorii ani raport va fi de 1:3. Această evoluție va pune presiune pe infrastructura de transport și pe serviciile comerciale care vin la pachet cu astfel de dezvoltări rezidențiale. De menționat și că, pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidențiale. Prin urmare, consultanții Colliers se așteaptă ne așteptam ca această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punct de vedere al prețului.